EN | RO
Contact
Mobile Menu Picker Armonia Logo Mobile Armonia Logo
EN | RO

Dirijorul Coralei

Un profil al Dirijorului Coralei Armonia – Profesorul Augustin Medan

Dirijor

Absolvent al Conservatorului de muzică “G. Dima” din Cluj-Napoca si a Universitatii Babes-Bolyai, din Cluj Napoca, Sectia Istorie-filozofie. Lucrează la conservatorul si liceul de muzică din acelasi oraş până în decembrie 1986 dupa care, împreună cu soţia, pleacă în Franţa, unde vor ramâne timp de aproape doi ani.
La Paris organizează si dirijează corul Casei Româneşti şi in decembrie 1987, se prezintă cu un manunchi de colinde româneşti în faţa unei număr nesperat de români care au asaltat Sala de receptii a Misiunii Greco-catolice, unde a avut loc primul concert, iar apoi, in ziua de Crăciun, un al doilea, la Biserica Ortodoxă, împreună cu corul bisericii. De mentionat, că la acel prim concert corul a prezentat în primă auditie o colindă specială, a prizonierilor basarabeni, armonizată în grabă la solicitarea unui fost deţinut politic. La auzirea acelei piese, mulţi din cei prezenţi în sală şi care au suferit din cauza ororilor regimului comunist au lăcrimat, lacrimile lor amestecându-se cu ale coriştilor.

Scriitorul si omul politic, Neagu Djuvara, aflat în exil la acea dată la Paris, îi multumeşte personal pentru toata activitatea depusă, iar apoi într-o carte poştala, îşi exprimă speranţa pentru o colaborare mai strânsă.

******

Dragă Domnule Gusti,

Aş dori ca aceste modeste urări de noroc şi succes în 1988 să-ţi aducă totodată – dumitale şi soţiei – reînnoitele noastre mulţumiri pentru minunata reuşită a micului cor atât de repede alcătuit şi care a entuziasmat pe toţi, români si străini.
Trebuie negreşit să mergem înainte împreună. Preşedintele nostru Alexandru Ghika va sta de vorbă cu dvs. pentru nişte proiecte ce facem, care v-ar putea face mai cunoscuţi pe “piaţa” franceză.
Cu calde urări şi sinceră preţuire,

Neagu Djuvara – Secretar general

******

Drept urmare, dirijorul a asamblat cu dificultate de la Biblioteque Nationale de Paris, un mănunchi de piese de inspiraţie folclorică, pe care le prezintă cu corul, in iunie 1988, în fata intelectualilor români care au organizat un simpozion pe tema influenţei folclorului în literatura româna la Universitatea Sorbona din Paris.

Mulţi nu stiu că dirijorul nostru şi soţia lui au fost prezenţi la manifestaţia împotriva guvernului de la Bucureşti, în noiembrie 1987, în faţa Ambasadei Române din Paris. Atunci dl. Medan a dirijat multimea ce a cântat cântece patriotice, interzise la acea vreme în ţara (Desteapta-te române, Traiasca Regele, etc.), în timp ce băiatul lui era înca în România. Dar în calitate de dirijor al Corului Casei Româneşti din Paris, nu a ezitat nici o clipă când a fost solicitat de către personalităţi marcante ale exilului să dea « TONUL » la acea mulţime care protesta împotriva măsurilor luate de Ceauşescu de reprimare a muncitorilor ce au avut curajul sa intre în greva la Braşov.

******

In anul 1988, emigrează in Canada, la Toronto, împreuna cu familia. La primul Craciun in Canada, în decembrie 1988, reuşeste cu un grup adunat în grabă, să prezinte un concert de colinde la Biserica Sf.Gheorghe, singura biserica românească din oraş la acea data.

Apoi, tot cu acel grup, pregăteşte câteva piese pe versurile marelui Luceafăr, cu care participă în iuinie 1989 la Centenarul Eminescu, mai întâi la Toronto, in Sala Asociatiei Dacia, la data de 11 iunie, iar apoi la Hamilton, la Câmpul românesc, unde sculptorul roman Nică Petre, dezvăluia bustul Marelui Poet.

******

Din 1989 lucrează ca profesor, mai întâi pentru Consiliul Şcolar Catolic si apoi pentru Consiliul Şcolar Public Francez din Toronto, unde este şi în prezent.

A participat la nenumărate festivaluri muzicale internaţionale alături de mari mesageri ai muzicii româneşti, sau cu renumite formaţii, până la plecarea din ţară.

Încă din studenţie are o deosebită pasiune pentru muzica corală, creând mai multe corale studenteşti în tară iar apoi în străinatate, făcând parte din unele corale ca interpret sau dirijor, sau creând unele noi, prima fiind cea de la Paris în 1987-1988, iar ultima fiind Corala Armonia a românilor din Toronto.