Povestea Corului

O poveste de dragoste si patimă…

Totul a pornit de la o dragoste adâncă pentru muzică, de la golul lăsat de lipsa acelei activitaţi – poate fi numită misiune sau vocaţie –, pe care a început-o în studenţie şi pe care a practicat-o în ţară pâna la plecare, iar mai apoi a abordat-o sporadic, pe ici pe colo, de când luase calea pribegiei, dar care acum parcă îl obseda, nu-i dădea pace.

Cedând insistenţelor nevestei – zice el – şi mai apoi celor din partea unor prieteni, dl. Augustin Medan s-a pus pe treabă, şi-a scos bagheta magică de dirijor dintr-un sertar ascuns al sufletului, şi într-o lună şi jumătate a reuşit să pună pe picioare un grup coral, cu care s-a prezentat în faţa credincioşilor de la Parohia Sf. Ioan Evanghelistul în decembrie 2001, cu un mănunchi de colinde îndragite. Surpiza a fost mare, reacţia publicului deosebit de călduroasă, aşa că prima caramidă la fundaţie a fost pusă.

Au trecut câteva luni de la acel Crăciun 2001, pâna s-a hotarât în mod serios că ar trebui avansată construcţia, că ar fi de dorit să existe o corală adevarată, cu oameni care au talent şi dăruire, ceva cunostinţe de muzică, şi mai ales experienţă de cântat în cor. Aşa că, dupa alte luni de pregătiri serioase, grupul, care între timp s-a mărit, a dat primul concert oficial în decembrie 2002, la Biserica Our Lady of Perpetual Help – locul unde corala îşi ţinea repetitiile la inceput.

După acel concert de colinde, unde publicul a ovaţionat minute în şir, a plâns şi a cântat cu corul, dirijorul a înţeles că nu se putea mulţumi doar cu un concert anual de colinde, căci existau atâtea comori ale muzicii corale româneşti şi nu numai – aşa că a continuat repetiţiile săptămânale. Şi primul lucru care i-a venit în minte a fost un concert omagial Eminescu. După luni de repetiţii intense, pe data de 14 iunie 2003, în faţa unui public ales, pasionat de poezia marelui nostru Luceafăr, Corala – care între timp îşi alesese numele Armonia – a prezentat câteva piese de o rară frumuseţe, unele foarte dificile, iar altele intrepretate pentru prima dată pe continentul nord-american, piese care au încântat publicul şi l-au impresionat pâna la lacrimi.

Au urmat apoi multe alte concerte pregătite cu trudă, dăruire si pasiune.

Cu eforturi deosebite, oameni de diferite profesii, de vârste diferite şi proveniţi de la mai multe parohii din Toronto, au reusit să se adune şi să formeze acest cor despre care se vorbea tot mai des în comunitatea românească de la Toronto. Însă numai membrii coralei si familiile lor ştiu cu ce efort se face totul. Nu este usor ca după o saptămână de lucru, sau de studiu, obosit si stresat, să te grăbesti vineri seara la repetiţie, să nu lipseşti dacă se poate de la nici una, să nu pierzi ritmul, care de multe ori a ameţit coristii, căci se cereau piese multe, piese grele, şi care trebuiau învăţate într-un timp record. Dirijorul şi-a impus lui, şi apoi treptat coriştilor, o disciplină – poate nu întotdeauna înţeleasă şi greu acceptată de cei ce nu aveau experienţă în domeniu –, dar care a dat roade si datorită căreia corala a ajuns într-un timp scurt să aibă un repertoriu deosebit de bogat. Ţinând cont de faptul că membrii corului au alte îndeletniciri în timpul zilei, şi nu le ramâne timp de studiu după o zi de muncă, este de apreciat şi de lăudat rezultatul muncii deosebit de grele, care se explică doar prin pasiune, dăruire, şi prin mult sprijin si înţelegere din partea familiilor coriştilor.

******

Ramânem cu speranţa că ceea ce facem va fi admirat şi în continuare, nu vă uitam pe cei mulţi care ne iubiţi şi ne asteptaţi, şi care ne însoţiţi de multe ori în aventura noastră muzicală, pe cei care împărtăsiţi aceeaşi dragoste pentru muzica corală, pe care o iubim şi noi din tot sufletul şi ne străduim să o onorăm pe cât ne ţin puterile.